Stilul atributiv al elevului ca factor  în prezicerea nereuşitei
şcolare

                                                       Profesor Nicoară Cristina

           Teoria neajutorării învăţate (1978) susţine că atunci când se confruntă cu un eveniment negativ incontrolabil, o persoană face o serie de atribuiri ale cauzelor evenimentului respectiv. Maniera în care oamenii explică în mod obişnuit cauzele evenimentelor poate să determine scăderea motivaţiei, să reducă persistenţa în rezolvarea sarcinilor şi să îi facă vulnerabili la depresie.

           Conceptul de atribuire (1979) se referă la faptul că oamenii au tendinţa de a căuta explicaţii ale cauzelor evenimentelor în încercarea de a se înţelege pe ei înşişi şi mediul în care trăiesc. Teoria atribuirii explică modul în care oamenii atribuie cauzele propriului succes sau eşec şi efectele acestor atribuiri asupre expectanţelor de succes, a reacţiilor emoţionale, a persistenţei în sarcini şi a implicării în acţiunile viitoare. Modul de atribuire reflectă experienţa anterioară, motivele personale, normele sociale şi reprezintă un factor-cheie al angajarii în comportamentele viitoare.

            Atribuirea are trei dimensiuni: internalitate, stabilitate şi globalitate.

-          Explicaţiile interne ale evenimentelor implică faptul că evenimentele sunt atribuite unor caracteristici personale, iar cele externe că evenimentele sunt atribuite contextului sau factorilor externi ( de exemplu, nota mică obţinută la un test se datorează propriei persoane versus se datorează altor persoane sau altor circumstanţe)

-          Cauzele stabile versus cele instabile presupun ca explicaţiile evenimentelor să fie atribuite unor factori stabili ( de exemplu, cauza pentru care ai luat nota mică la test nu va mai apărea niciodată versus va apărea întotdeauna)

-          Explicaţiile globale versus cele specifice influenţează gradul de generalizare a deficitelor; explicaţiile cauzale globale determină generalizarea efectelor în diverse situaţii, iar cele specifice  determină o generalizare circumstanţială a deficitelor ( de exemplu, cauza care a determinat obţinerea unei note mici la test influenţează doar această situaţie versus toate situaţiile din viaţa mea).

     Stilul atributiv este o variabilă cognitivă ce reflectă modalitatea obişnuită a oamenilor de a explica cauza evenimentelor pozitive şi negative ce au loc în viaţa lor. S-au identificat două stiluri de explicare a cauzelor evenimentelor:  stilul atributiv pesimist şi stilul atributiv optimist.

Persoanele cu stil atributiv pesimist au tendinţa de a atribui evenimentele negative unor cauze interne, stabile sau globale, iar evenimentele pozitive unor cauze externe, instabile şi specifice.                        Aceste persoane au mai multe şanse de a dezvolta depresie atunci când se confruntă cu situaţii stresante, comparativ cu cei care fac atribuiri externe, instabile şi specifice ale evenimentelor negative şi atribuiri interne, stabile şi globale pentru evenimentele pozitive, având stil atributiv optimist.

        Stilul atributiv sau cognitiv este considerat de specialişti un factor distal care poate influenţa

conţinutul informaţiilor cauzale.

         Stilul atributiv depresiv este tendinţa de a atribui evenimentele negative mai multor cauze stabile şi globale şi de a percepe evenimentele ca fiind importante. Stilul atributiv depresiv prezintă un risc mai crescut de apariţie a expectanţei lipsei de speranţă şi de dezvoltare a simptomelor depresiei în prezenţa evenimentelor negative. Cu alte cuvinte, stilul atributiv depresiv pentru un domeniu particular ( de exemplu evenimente interpersonale) creşte vulnerabilitatea la simptomele depresive atunci când persoana se confruntă cu evenimente negative în domeniul respectiv ( de exemplu respingere socială).

Depresia apare atunci când evenimentele negative sunt interpretate astfel:

-          Atribuirea evenimentelor unor cauze stabile şi globale

Exemple:

o   „Din vina mea colegii nu se simt bine cu mine”

o   „ Pentru că nu am înţeles suficient de bine lecţia, cred că nu pot învăţa la acea materie”

-          Inferarea unor consecinţe catastrofice sau negative ale evenimentelor

o   O adolescentă petrece o seară excelentă cu prietenii, dar nu reţine din eveniment după aceea decât o reflecţie răutăcioasă pe care a făcut-o una dintre colege în legătură cu îmbrăcămintea ei. Altfel spus, „Dacă nu mă place toată lumea, seara petrecută cu prietenii e ratată”

o   „Trebuie să intru la facultate, altfel înseamnă că nu sunt bun de nimic”

o    „ Pentru că nu am reuşit să reţin o formulă matematică, nu am memorie bună”

-          Inferarea unor caracteristici negative ale propriei persoane

o   „Nu am nici o calitate”

     Când aceste interpretări sunt frecvente apar expectanţe negative cu privire la valoarea rezultatelor (apare expectanţa rezultatelor negative) şi la abilitatea de a schimba aceste rezultate (expectanţa neajutorării).  Depresia caracterizată prin lipsa speranţei înseamnă deficite motivaţionale şi emoţionale, tulburări ale somnului, dificultăţi de concentrare, stimă de sine scăzută, dependenţă, gânduri de suicid.

     În teoria lipsei de speranţă se consideră că deficitele motivaţionale se manifestă printr-o persistenţă redusă în sarcină, strategii de învăţare ineficiente şi rezultate şcolare scăzute. Deficitele afective sunt indicate de stări emoţionale negative (tristeţe), iar cele cognitive de note.

  Studierea atribuirilor poate fi o metodă suplimentară de identificare a elevilor cu risc de eşec şcolar. Stilul atributiv depresiv este , conform studiilor, un predictor negativ al rezultatelor, cum ar fi performanţa şcolară şi poziţia ocupată în clasă sau specificul scopurilor de învăţare (de cunoaştere sau de performanţă). Stilul atributiv optimist poate fi un factor de protecţie ce ar reduce vulnerabilitatea adolescenţilor la depresie.  

        Profesorii pot juca un rol important , prin revizuirea propriilor convingeri cu privire la procesul de învăţare şi rolul lor în acest proces. Mai precis, profesorii ar trebui să ofere mai mult feed-back legat de activitatea de învăţare şi să evite feedbackul cu privire la propria persoană a elevului şi responsabilizarea numai a elevului pentru eşec.

        Un exerciţiu pe care profesorul diriginte îl poate face pentru a investiga stilul atributiv al elevilor săi este următorul:

Exerciţiu „Ceea ce fac nu reprezintă ceea ce sunt”

Citeşte următoarele idei şi identifică un mesaj pe care ţi l-ai adresa referitor la fiecare eveniment:

Idei – evenimente	Mesaje adresate
A fi însărcinată A lăsa însărcinată pe cineva
A avea rezultate slabe la un eveniment sportiv, muzical sau discurs
A nu intra la facultatea dorită
A avea probleme cu legea

Întrebări:

1.      Te-ai învinovăţit adesea când ai avut de-a face cu situaţii negative?

2.      Pentru simplu fapt că are loc un eveniment negativ, înseamnă că eşti o persoană fără importanţă?

3.      Ce vei face în viitoarea situaţie în care vei fi foarte aspru cu tine însuţi într-o anumită situaţie?

O altă activitate de consiliere cu elevii cuprinde trei etape:

1)      Se subliniază faptul că oamenii au tendinţa de a considera gândurile ca fiind o reflectare fidelă a realităţii, însă de fapt, de cele mai multe ori gândurile sunt doar o interpretare a realităţii. Se precizează că unele comportamente problematice ale tinerilor pot să fie, într-o măsură mai mică sau mai mare, consecinţele unor etichete atribuite în mod repetat de adult copilului (” nu eşti bun de nimic”, „ eşti cel mai leneş din clasă”). Aceste etichete determină un anumit tip de procesare informaţională despre sine („ nu sunt bun de nimic”), o emoţie ( furie, dezamagire, teamă, tristeţe) şi un comportament consecutiv gândului şi emoţiei ( comportament de leneş, de copil rău).

2)      Se propune un exerciţiu: Pe tablă se scriu afirmaţii precum:

-      „Trebuie să reuşeşti cu orice preţ ceea ce ţi-ai propus”

-      „Nu voi reuşi la examen”

-      „ Este inutil să învăţ!”

-      „Nu am nici o calitate”

-      „ Pentru că nu am înţeles suficient de bine lecţia, cred că nu pot învăţa la acea materie”

-      „ Pentru că nu am reuşit să reţin o formulă matematică nu am memorie bună”.

           Elevii sunt invitaţi să identifice emoţiile asociate unor astfel de gânduri, dar şi comportamentele care apar după aceste gânduri repetate. Exerciţiul  se rezolvă printr-o discuţie consilier – elevi.

3)      La final consilierul include concluziile într-un tabel, la tablă, ce conţine exemple ale relaţiei dintre gânduri, emoţii şi comportamente la elevi:

Gânduri	Emoţii	Comportamente
Nu voi reuşi la examen!	Stres, nervozitate	Reducerea timpului acordat învăţării, implicarea în alte activităţi, diferite de cele de învăţare. Supraînvăţarea care poate determina oboseală şi ulterior reducerea performanţelor şcolare.
„Este inutil să învăţ!”	Nemulţumire	Neimplicare
„Nu am nici o calitate.”	Resemnare, neîncredere	Izolare

 Activitatea de consiliere „Urcuşuri şi coborâşuri”

1)      Încep lecţia prin explicarea câtorva din caracteristicile depresiei: tristeţe, descurajare privind viitorul, sentimentul de eşec, insatisfacţie faţă de multe lucruri, pierderea interesului faţă de lucruri şi oameni, lipsa productivităţii şi a capacităţii de concentrare, plâns fără motiv, gânduri de suicid. Subliniez diferenţa dintre a avea aceste sentimente uneori şi a le avea tot timpul.

2)      Cer elevilor să ofere exemple, precum şi alternative pentru a face faţă acestor probleme. Arăt că există o diferenţă majoră între a face fată depresiei într-o modalitate „sănătoasă” versus „nesănatoasă”.

3)      Împart grupul mare în două grupuri mici şi, referitor la luarea unui examen, cer unui grup să-şi închipuie că este deprimat, pe când celălalt nu. Scriu gândurile celor două grupuri astfel încât să poată fi comparate.

4)      Discut cele două tipuri de gânduri

5)      Împart elevii în grupuri mai mici (de 4 – 5 persoane) şi găsesc exemple de situaţii în care au fost deprimaţi şi descopăr gândurile negative care au stat la baza acestor sentimente. Discut aceste aspecte cu întreaga clasă

6)      Provoc aceste gânduri de autoblamare prin utilizare unor întrebări de genul:

·         Eşti oare prost/proastă dacă nu iei acest examen?

·         Daca nu îl iei înseamnă că nu ai făcut nimic de valoare în cadrul clasei tale?

·         Dacă nu iei examenul şi alţii îl iau înseamnă că eşti inferior celorlalţi?

(Exersez metoda provocării gândurilor pentru exemplele oferite de fiecare elev)

       

Bibliografie:

1)      Gherasim, L., Butnaru, S., Performanţa şcolară,determinanţi individuali şi contextuali în adolescenţă, Polirom, Iaşi, 2013

2)      Băban, Adriana (coord.), Consiliere educaţională, ghid metodologic pentru orele de diriginţie şi consiliere, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2011

3)      Vernon, Ann, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Educaţie raţional-emotivă şi comportamentală, clasele IX-XII, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2006