Povestea mea a inceput la 10 martie 1981. Acea zi mi-a schimbat intradevar intreaga viata. A fost o zi pe care nu o voi uita niciodata. M-am prabusit cu un avion. Am ajuns la spital, complet paralizat. Maduva spinarii era zdrobita, prima si a doua vertebra cervicala erau fracturate, reflexul de inghitire era blocat si nu puteam sa mananc si sa beau; diafragma era distrusa si nu puteam sa respir. Nu puteam decat sa clipesc. Doctorii, fireste, au spus ca voi fi o leguma tot restul vietii. Tot ce puteam sa fac era sa clipesc. Asta era imaginea lor despre mine, dar nu conta ce gandeau ei. Principalul era ce gandeam eu. M-am vizualizat ca fiind din nou o persoana normla, plecand pe picioarele mele din acel spital. Singurul lucru asupra caruia trebuia sa lucrez a fost mintea mea, si odata ce ai mintea disponibila, poti restabili toate celelalte lucruri. Am fost conectat la un aparat de respiratie artificiala si medicii spuneau ca nu voi mai respira niciodata singur, fiindca diafragma mea era distrusa. Dar o voce tot imi spunea "Respira adanc, respira adanc". Si in cele din urma am fost "intarcat" de la aparat. Nu aveau o explicatie. Nu-mi permiteam sa las in mintea mea nici un gand care m-ar fi putut distrage de la scopul sau de la viziunea mea. Imi pusesem in gand sa plec pe picioarele mele din spital inainte de craciun. Si asa am facut. Am plecat din spital mergand cu cele doua picioare ale mele. Ei spuneau ca asa ceva nu se poate. N-o sa uit niciodata ziua aceea. Pentru oamenii care sufera si au dureri in acest moment, daca ar fi sa-mi rezum viata si sa le spun ce pot face in viata, as spune pe scurt in cinci cuvinte: "Omul devine ceea ce gandeste"
www.themiracleman.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Doar o vorba sa-ti mai spun