miercuri, 28 ianuarie 2009

Despre a fi constient, sau .... nu

Deseori auzim si mai ales in cartile de psihologie practica despre: traieste in prezent. De acord, eu acum traiesc in prezent pentru ca tastez, ma uit la ecranul monitorului, sunt atent la ce scriu. Dar oare este suficient numai acest: traieste in prezent? eu cred ca nu, nu este suficient, cred ca aici este vorba mai mult de a fi constient, si aceasta constienta nu poate fi dobandita de cat prin exercitiu, dar si asa noi putem fi constienti o ora, doua mai mult, apoi purtati in vartejul evenimentelor de peste zi pierdem din vedere starea nostra de a fi constienti. Dar oricum... cat am fost constient a fost ceva deosebit, nu a mai existat acea plictiseala care ne indispune. Sa vedem cum e acest exercitiu (bineinteles pot fi contrazis, e numai parerea mea).
Avem o zi libera, iesim in oras suntem atenti la persoanele pe care le intalnim, cunostinte sau poate numai ne intersectam cu persoane pe care nu le cunoastem, suntm atenti la persoanele cu care vorbim la ceea ce au de zis in ce fel ne poate ajuta pe noi, in ce fel ne influenteaza cuvintele lor si nu numai, putem constientiza adierea placuta sau nu a vantului, ciripitul vrabiutelor, croncanitul corilor sau a evenimentelor mai putin placute incercand sa le constientizam, sa trecem dincolo de ele, sa le transcedem, sa nu le mai opunem rezistenta, pentru ca atat timp cat opunem rezistenta parca acel ceva revine cu si mai multa putere.

Eu am trait asa ceva... poate parea putin ridicol dar trebuie sa spun ca a fost o experienta placuta.

marți, 27 ianuarie 2009

O solutie

Traim intr-o lume imprevizibila, sau ... cum ar spune unii nebuna. Zi de zi trebuie sa fim pusi in garda pentru a contracara eventuale piedici, obstacole ce se perinda prin viata nostra greu incercata. Fie ca suntem buni sau mai putin buni ne este harazita aceiasi soarta fara a se face distinctia intre buni si ne-buni, ne aflam in aceeasi oala cum ar spune unii. Banii, situatia economica in care ne aflam, starea de sanatate ne fac probleme mai mari sau mai mici si asta in felul in care le tratam si ne tratam.
Cineva spunea ca starea de sanatate nu reprezinta numai lipsa unei boli, ci felul de a ne bucura si a gandi.
Parerea mea este ca starea de sanatate reprezentata de felul de a gandi si a ne bucura este o regula valabila in toate aspectele vietii.

duminică, 25 ianuarie 2009

cati guguianu sau generozitatea intruchipata

Azi cand stirile abunda de nenorciri: Accidente de masini cu urmari grave, talharii, abuzuri de tot felul, un exemplu de om adevarat devine mai degraba un basm, o plasmuire sau o fantezie. Cati Guguianu din Brasov insa sfideaza cu naturalete acesta ordine sau lege din comunitatile romanesti. In varsta de 24 de ani este mama a 3 copii, insa nu orice copii: 2 baieti si o fata. Ambii baieti sunt la liceul si au rezultate bune. Fetita are doar 4 ani, dar isi iubeste mult mama si fratii. La 19 ani, Cati era in Timisoara in vizita la prietenul ei. Cati si prietenul ei stateau la o masa timp in care s-au apropiat doi baieti cersind. Baietii sunt curati, politicosi si raspund cu respect la intrebarile lui Cati, care le ofera o bucata de pizza. Afland unde locuiesc, Cati nu ezita si a doua zi se duce in acel loc. Tatal lor, un barbat cu probleme cu alcoolul mai are in grija pe ceilalti doi frati mai mari ai baietilor. Mama e foarte bolnava. Tatal baietilor recunoaste ca ii trimite la cersit pe toti pentru a se putea intretine. El accepta propunerea fetei de a-i lua pe cei doi acasa la ea.
Au trecut 5 ani de atunci, baietii nu-si vorbesc nicicum tatal de rau, ei sunt recunoscatori pentru ceea ce li s-a intamplat.
Acum au si o surioara pe care mama lor a adoptat-o tot datorita situatiei dure in care se afla. A gasit-o intr-un camin, mama a parasit-o la nastere, neavand nici o bucurie pana in momentul cand Cati a descoperit-o. La scurt timp si-a anuntat baietii ca vor avea o sora si asa a fost. Acum formeaza o familie vesela si recunoscatoare pentru intamplarile care i-au facut fericiti. Cati se ocupa in continuare de copii fara sprijin si noroc. Uneori ia drumul satelor sarace din vecinatatea Brasovului impreuna cu fratii ei dragi pentru a le oferi copilasilor in nevoie o bucurie. Ea spera ca fratii ei ii inteleg munca si ca la randul lor vor ajuta si ei.

joi, 22 ianuarie 2009

Pericolul increderii prea mari acordate unui expert

Un om a primit un bilet de la un prieten, scris aproape inteligibil. Dupa ce s-a chinuit indelung sa inteleaga ce scrie, i-a venit ideea sa apeleze la farmacistul local.
Acesta a studiat atent biletul timp de un minut, dupa care a scos o sticluta din raft si a spus:
- Doi dolari va rog!

luni, 19 ianuarie 2009

Dă mai departe

Filmul, în a cărei distribuţie îi avem pe Kevin Spacey, Helen Hunt şi mai ales pe sensibilul băieţel Haley Joel Osment ne impresionează. Credinţa băieţelului de a face bine este atât de puternică încât reuşeşte să dărâme nefericirea atât de înrădăcinată de ani şi ani de zile a mamei sale.
Este un film care ar trebui să motiveze copiii de clasa a şaptea dar chiar şi pe adolescenţi şi tineri.
Sigur că sunt numeroase obstacole care ar putea zdruncina mai uşor sau mai greu principiile umaniste în formare sau deja formate. Mă refer aici la neîncredere, răutate, invidie, droguri, resemnare, lipsa speranţei, pesimism cronic, propriile slăbiciuni sau ale altora care ne influenţează..... Sunt şi în film, dar şi în realitate.
Mai rar găseşti în realitate acea credinţă şi speranţă a băiatului pornit în salvarea mamei şi nu numai...(toţi „clienţi” cu „păcate” grele) . Dar cine ştie...

vineri, 16 ianuarie 2009

Pariul

Ori de cate ori ma pregatesc sa ies seara in oras, pun un pariu cu nevasta-mea pe 10 dolari ca ma intorc pana la miezul noptii.
- Si pe urma?
- Pe urma o las tot timpul sa castige.

Oamenii neiluminati si-ar vinde si sufletele pentru a demonstra ca au dreptate


Anthony de Mello

miercuri, 14 ianuarie 2009

povestea fetitei care scria tot timpul

Scrisul personal ne ajută să favorizăm o întâlnire posibilă cu multitudinea de stări ce coexistă în noi. Ne poate reconcilia astfel cu unele dintre contradicţiile noastre.

Era odată o fetiţă a cărei nevoie importantă nu era să se joace cu păpuşile, nici să se amuze cu prietenele ei, cu atît mai puţin să se intereseze de băieţi sau să o întrebe tot felul de lucruri pe mama ei. Nevoia ei cea mai mare, cea mai importantă era să scrie. Practic, scria tot timpul. De fiecare dată când avea un moment doar pentru ea, se urca în camera ei, închidea uşa, se aşeza lângă pat, pe jos, îşi deschidea caietul „secret” şi începea să scrie sau, mai degrabă, continua să scrie.
Când părinţii ei, bunica ei sau prietenele ei o întrebau: „Vrei să ne citeşti şi nouă ce ai scris?”, ea le răspundea : „Sunt lucruri personale, doar ale mele, pentru mine scriu!”
Toate acele cuvinte, toate acele fraze pe care le scria cu răbdare erau doar ale ei. Nu voia să arate nimic şi nici să vorbească despre asta cu cineva. Era ca şi cum ar fi avut o insulă în care doar ea era regina şi prinţesa.

O să mă întrebaţi acum: „Dumneavoastră, care cunoaşteţi atâtea lucruri, care aţi scris atât de mult, ar trebui totuşi să ştiţi ce scria fetiţa, nu? Ar trebui să aveţi o idee despre ce ar fi putut scrie o fetiţă de unsprezece ani?”
Ei bine, chiar dacă aş şti, nu v-aş spune. Când un copil scrie, fie că e vorba despre o fetiţă sau un băieţel, când scrie, nu doar din toată inima, ci şi cu toate visele lui, cu întrebările cele mai importante, cu secretele, cred că trebuie să îi respectăm decizia, refuzul de a vorbi despre asta. Cred că este bine să respectăm acel teritoriu personal, pe care îl reprezintă un caiet, un carneţel, în care sunt scrise confidenţele, entuziasmul, emoţiile, poveştile evenimentelor sau al întâlnirilor trăite de un copil.
Poate nu ştiţi încă, dar cele mai importante lucruri din viaţa unui copil sunt scrise cu cuvinte de tăcere. Cuvintele de tăcere sunt foarte rare şi nu se găsesc în nici o carte, rămân mult timp închise în piept, alunecă uneori pe gât, însă nu ajung niciodată în gură. Cuvintele tăcerii nu sunt făcute pentru a fi auzite cu urechile. Cuvintele tăcerii se murmură prin gesturi discrete şi expresii imobile, se citesc cu ochii închişi, se ascultă cu inima, se păstrează în adâncul sinelui, în tandreţea emoţiilor.

Cuvintele tăcerii care pluteau în mintea şi în corpul acelei fetiţe erau cu adevărat tăcute. Se lăsau desenate de degetele ei, pe o foaie de caiet, căutau pur şi simplu o foaie de hârtie pe care să se aşeze. Pentru moment, nu aveau nevoie să fie ascultate. Voiau doar să urce la suprafaţă, deoarece veneau de foarte departe, parcurseseră un drum lung în imaginarul acelei fetiţe. Aveau nevoie să respire puţin aer, să danseze sub stiloul ei, să respire profund, pentru a se simţi vii. Aveau nevoie să fie primite şi privite doar de către ea, murmurate de şoaptele emoţiilor ei, înainte să se aştearnă într-un caiet de şcolar. Deocamdată, fetiţa scria pentru ea. Într-o zi, cu siguranţă va scrie şi pentru ceilalţi, pentru cititorii necunoscuţi. Atunci cuvintele ei îşi vor lua zborul, vor traversa spaţiul, vor trece dincolo de mări şi de oceane şi vor fi în sfârşit primite, ascultate şi înţelese de către toţi cei care se vor recunoaşte în ele.
Şi, dacă o veţi întâlniîntr-o zi şi îi veţi descoperi cuvintele, sunt sigur că vă vor însoţi mult timp. Atunci, să nu ezitaţi să le păstraţi cu grijă în inima şi în gândurile voastre.

Jacques Salome

luni, 12 ianuarie 2009

Drumul invingatorilor!

Formeaza-ti gândire de învingator!

O constatare stiintifiica: Creierul gândeste cum îl învatam noi, cum îl deprindem sa lucreze. Daca îl lasam sa leneveasca, leneveste din ce în ce mai mult. Daca îl învatam sa viseze fara rost, isi pierde timpul cu reverii. Daca îl învatam sa gândeasca mistic, va interpreta fabulos aproape toate evenimentele vietii, începând cu evenimentele inexplicabile si pâna la cele mai banale fapte. Daca îl învatam sa gândeasca nehotarât, aproape fiecare propozitie din limbajul interior(limbajul gândirii) va începe cu conditionalul optativ, ca de exemplu daca voi reusi sa fac cutare lucru, voi obtine cutare avantaj, daca voi avea noroc sa rezolv cutare problema etc... Gândirea unui învingator nu foloseste niciodata conditionalul optativ, nu foloseste daca, ci numai viitorul, ca de exemplu: Dupa ce voi rezolva cutare problema, voi investi banii în afacerea cutare. Pâna la anul îmi voi construi casa, apoi voi strânge bani pentru un cabinet. În mare masura, gândirea nehotarâta, care foloseste conditionalul optativ, provine din gândirea mistica asiatica, în care aproape orice propozitie sau fraza importanta foloseste expresia daca vrea Alah, expresie destul de încetatenita si în limba româna, daca va vrea Domnul, daca o da Domnul, etc...

Unde este greseala fundamentala a expresiei de mai sus? În primul rând, în mod logic, Dumnezeu ne vorbeste (ne porunceste, ne inspira, ne îndeamna etc.) prin gânduri importante, esentiale, astfel ca expresia este inutila. Folosirea ei indica o neâncredere în vointa divina si în faptul ca pricipalele noastre actiuni sunt inspirate de ea(sau, cel putin, aprobate). Cu alte cuvinte, expresia conditionala indica o lipsa de credinta în ocrotirea divina si în propriile forte, de unde si doza mare de neâncredere în posibilitatea realizarii viselor. Ati înteles deviza Eu cred în Dumnezeu si-n mine!? Sa nu introduceti niciodata în gândirea de actiune conditionalul optativ si expresia amintita! Sa gânditi în termeni foarte precisi si foarte siguri! Voi face aceasta! Voi obtine cutare lucru! Voi..Clar? Astfel, veti elimina nehotarârea din gândire care va deveni nehotarâre de actiune. Cum gânditi, asa actionati. Daca gânditi nehotarât, actionati la fel de nehotarât, încât este normal sa esuati în multe din intreprinderile voastre. Gândul poseda energie prin care hiperconstiinta noastra se conecteaza la zone distincte din Hiperconstiinta Omeneasca Mondiala. Daca este sovaielnica, hiperconstiinta personala nu reuseste sa se conecteze în punctul exact din care ne poate stabili destinul de învingator, nu poate trece macar de mentalul inferior sau colectiv.

Ati înteles care este regula? Corectati-va modul de gândire! Controlati gândurile si, când devin sovaielnice, corectati-le, faceti-le ferme! Învatati creierul sa nu mai foloseasca stereotipul dinamic de gândire care ia în considerare conditionalul optativ, care foloseste formule sovaielnice! Asa cum vom vedea si în capitolul urmator, destinul(soarta, ursita, karma etc.) e un simplu program mental, la interferenta dintre programul arhaic si hiperconstiinta personala, pe care îl putem modifica în limite foarte largi. Programarea mentala e la îndemâna constiintei, care îsi subordoneaza “zeul” arhaic cu programul sau si îsi armonizeaza relatiile cu hiperconstiinta personala. Aceasta minune începe cu programarea gândirii, cu disciplinarea ei, cu determinarea ei sa functioneze în limitele deja stabilite (reperele si procesele gândirii logice) si în cele pe care le vom discuta în continuare.

Gândeste mereu la viitor! este o sugestie pozitiva care îti va patrunde, prin constiinta, în inconstient, determinând o modificare de program. Cei care gândesc la trecut nu participa la faurirea viitorului si progresului. Modul lor de gândire (anormal) poate fi determinat de mai multi factori : au trait bine în trecut si se întorc, prin memorie la aceea perioada; au fost învatati sa gândeasca la trecut, prin meseria lor; nu au fantezia necesara imaginarii viitorului; au trait esecuri, astfel ca nu mai au curajul de a gândi viitorul, etc.. Nu ne intereseaza astfel de situatii. Noi învingatorii, privim mereu catre viitor, gândim în termeni de viitor, caci am studiat trecutul si am extras din el toate învatamintele necesare. Trecutul personal, national si al umanitatii nu mai poate fi reparat, nu poate fi modificat, fapt pentru care nu trebuie sa ne cantonam în el. Exceptie fac persoanele care au ca profesie sau ca pasiune studierea enigmelor trecutului. În problemele succesului, ne intereseaza , însa, sa nu ne cantonam în trecutul personal, în succesele sau esecurile lui, ci sa aspiram mereu catre succese rasunatoare în viitor.

Cine gândeste intens la viitor se conecteaza, prin hiperconstiinta personala, la Hiperconstiinta Omeneasca Mondiala, creându-si sanse sporite de materializare a viselor. De asemenea, cel care gândeste la viitor nu-si consuma inutil energie nervoasa pentru a retrai si a judeca trecutul personal, în mod obsesiv, de multe ori si în mod inutil, caci trecutul nu se întoarce, sa-l putem trai cum am vrea. Daca e nevoie de reparat, de îndreptat sau modificat din greselile trecutului, aceasta se poate face numai în viitor. Gândirea cantonata în trecut nu e productiva, caci nu ofera planuri, vise, idealuri, ci fragmente din viata trecuta, care nu mai pot fi traite efectiv. Un singur tip de trairi trecute merita a fi memorate si rememorate-victoriile. Ele sunt sugestii pozitive care ne sporesc încrederea în fortele proprii(daca am putut atunci, voi putea din nou), ne întaresc imginea de sine pozitiva, ne mobilizeaza sa obtinem noi victorii, pentru a trai din nou placerea învingatorului. În nici un caz, nu lasati amintiri urâte(neplacute, dureroase, etc.) din trecut sa va invadeze constiinta, sa va afecteze gândirea, caci, nu numai ca nu sunt folositoare dar va si sugestioneaza negativ! [...]


de Pavel Corut

vineri, 9 ianuarie 2009

Vanzatorul de baloane.


Un baietel de culoare a venit la targ si privea cu jind un vanzator de baloane. Acesta stia sa-si vanda marfa: el a dat intentionat drumol la un balon de culoare rosie, care s-a ridicat in aer, desupra intregului targ, atragand o sumedenie de potentiali cumparatori tineri.
El a dat apoi drumul unui balon de culoare albastra, apoi unuia galben, si in sfarsit unuia alb. Toate baloanele au continuat sa se inalte spre cer, pana ce au disparut. Micutul baietel de culoare a privit multa vreme un balon de culoare neagra, dupa care nu s-a mai putut abtine si l-a intrebat pe vanzator:
- Domnule, daca i-ati da drumul si balonului negru, acesta s-ar ridica la fel de sus ca si celelalte?
Vanzatorul l-a privit zambind cu intelepciune. El i-a dat drumul balonului negru, care s-a ridicat spre cer, dupa care i-a spus baiatului.
- Nu culoare il face sa sw inalte, fiule, ci ceea ce se afla in interiorul lui...

Anthony de Mello

miercuri, 7 ianuarie 2009

patimi

Noroc cu cei
Ce-îmbină bine chibzuieli şi patimi
Încat nu sunt sub mîna Soartei fluier
Din care cîntă ea cum vrea. Dă-mi insul
Neînrobit de patimi, şi-am să-l port
În inimă, în miezul inimii,
Precum te port...

Hamlet pentru prietenul său Horaţiu

marți, 6 ianuarie 2009

Stima de sine

De multe ori confundam serviciul cu servilismul si cei care lucreaza in domeniul serviciilor nu au stima de sine care s-ar cuveni postului lor. Nu-i asa ca ati jucat deseori la dublu cu cineva care se eschiva cand era trimisa mingea in terenul dumneavoastra si striga: "Ocupate tu de ea!"? Ati lucrat adesea cu persoane care se eschiveaza si va spun: "Ocupate tu de ea!" cand e vorba de o situatie mai complicata in domeniul servirii clientilor? Trebuie sa ne simtim folositori si sa ne ocupam de orice situatie care apare in relatia cu clientii, indiferent ca e dificila sau nu, sa ne asumam raspunderea si sa spunem: "Ma ocup eu de ea".

luni, 5 ianuarie 2009

Inelul


Un negustor, prieten foarte bun al lui Afanti, trebuia să plece la un drum lung, şi a venit să-şi ia rămas bun de la el. Dîndu-şi mîinile , în semn de despărţire , prietenul a observat că pe deget Afanti avea un inel foarte valoros. Imediat a început să născocească fel de fel de tertipuri cum să obţină inelul. După un timp, acesta îi spuse lui Afanti:
- Bunul meu prieten Afanti, mi-e şi frică să mă gîndesc că n-o să te mai văd mult timp. Ce greu o să-mi treacă aceste zile fără tine! Cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît simt că nu aş putea suporta despărţirea noastră fără să am un suvenir de la tine. Ascultă: pentru prietenia noastră îndelungată pune-mi inelul tău pe deget.Atunci zilele vor trece mai uşor, pentru că acest inel îmi va aminti mereu de tine şi, privindu-l , voi avea senzaţia că te văd pe tine.
- Vai, eşti un adevarat prieten , ce inimă bună ai! spuse Afanti. Şi mie îmi va cădea nespus de greu , bunul meu prieten , despărţirea de tine. Multă vreme , probabil, nu o să ne mai vedem, asa că te implor, lasă-mi inelul pe deget. De câte ori mă voi uita la el, mă voi gândi: „Bunul meu prieten mi l-a cerut , iar eu nu i l-am dat şi aşa, fără să vreau, îmi va aminti mereu de tine şi n-am să te uit niciodată”.
Li Yu-Giu

duminică, 4 ianuarie 2009

Oare cum ar fi fost?...


Fie ca ne hotaram sa ne ocupam mai tarziu de sarcinile neplacute, fie ca amanam fericirea, amanarea rareori aduce beneficii. Ocupati-va de acel document o singura data!, duceti copii la mare pana nu se schimba vremea!, sunati-va prietenul bolnav inainte de a fi prea tarziu! Indepartati indata din calea dumneavoastra sarcinile neplacute!, faceti acum ce aveti de facut. Viata nu consta in "cum ar fi fost", ci in ceea ce este.

Ne intrebam uneori
"Oare cum ar fi fost?"
Si ni se pare alteori
Ca viata nu are rost.
Dar nu trebuie sa ne-o irosim
Intrebandu-ne: "Cum ar fi fost oare?"
Viata trebuie traita acum,
Am facut aceasta constatare.
Viata nu e perfecta,
Asta bine o stim
Si uneori ni se pare
Ca prea mult suferim.
Dar in loc sa ne tanguim
Pentru ce nu ni s-a dat,
E mai bine sa multumim
Pentru ce de la viata in dar am luat.
N-are rost sa va lamentati
Si, "De ce tocmai mie?" sa va vaitati.
Luati-va viata in maini
Daca vreti sa va eliberati.
Daca doriti o viata
Ca de imparat,
Nu mai intrebati "Cum ar fi fost?", ci
Profitati de ce vi s-a dat.


Nu mai amanati , fiindca mai tarziu veti avea de regretat cand veti constata ca:
"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune"

Chatrine De Vrye

vineri, 2 ianuarie 2009

Multumesc ca pot alege...


Sunt convins ca multi din cei care citesc aceasta poezie, au un trai pe care milioane de oameni l-ar invidia.
Alegerile mele mi-au adus bucurii si necazuri, dar chiar si atunci cand imi merge foarte rau, imi amintesc sa multumesc pentru libertatea de a face alegeri.

Multumesc pentru dusurile fierbinti
Si bauturile reci ca gheata
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru rasarit
Si fulgi de zapada
Multumec ca pot alege.

Multumesc pentru grai
Si liniste
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru autostrazi
Si carari nemarcate
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru mintile care se deschid
Si fermoarele care se inchid
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru tehnologia de ultima ora
Si atingerile care-ti merg la suflet
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru apa curgatoare
Si timpul care sta in loc
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru arta plina de culori
Si cartile scrise cu tus negru
Multumesc ca pot alege.

Multumesc pentru pinii semeti
Si delicata iasomie ce se lipeste de ziduri
Multumesc ca pot alege.

Multumec pentru simfonii
Si surfing
Multumesc ca pot alege.

Multumec pentru ras
Si dragoste - a familiei si a prietenilor
Multumesc ca pot alege.

Chaterine DeVrye

joi, 1 ianuarie 2009

Daca...(in 2009)


Pentru inceputul anului 2009, dati-mi voie sa va ofer spre citire indemnurile unui poet si parinte, adunate in versurile unei poezii, versuri pe care ar trebui sa ni le insusim in fiecare zi a oricarui an.


De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cand toti te credem nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi niciodata increderea in tine;
De poti s-astepti orcat, fara sa-ti pierzi rabdarea;
De rabzi sa fii mintit fara ca tu sa minti;
Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, fara sa te robesti visarii;
De poti gandi, dar fara sa-ti faci din asta tel;
De poti sa nu cazi prada nicicand disperarii
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul rostit candva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si tot ce-ai strand o viata sa pierzi intr-un minut
Si-atunci, fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca;
Numai cu strajnicia vointei tale, astfel
Sa steie peste vremuri asa cum sta o stanca;
De poti vorbi multimii fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii far-a te ingamfa;
De nici amicii, nici dusmanii un rau nu pot sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minunata calatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamantul cu tot ce e sub soare
Si ceea cei mai mult: vei fi om, copilul meu!


de Rudyard Kipling